Scrisoarea și Sfântul Nicolae

Amintirile din copilărie reprezintă o tematică pe care o îndrăgim cu toții, atât cititori, cât și scriitori. Reprezintă o provocare să așterni pe hârtie acele clipe și acele trăiri unice, dar mai ales să le transpui cu toată sensibilitatea și încărcătura emoțională pe care o poartă cu sine. Mereu vei avea senzația că nu ai redat cu fidelitate tabloul copilăriei, oricât te-ai chinui să o dregi din condei, folosind vorbe alese, făcând apel chiar la diferite strategii creative. Amintirile rămân înscrise în inima noastră și chiar dacă le împărtășim celor din jur, tot noi, posesorii lor, le putem aprecia adevărata valoare.

    Însăși coperta cărții te introduce într-o lume a amintirilor, într-o lume de basm pe care o porți în suflet, într-o lume a Sărbătorilor de iarnă și a purității copilăriei. În sprijinul acestor cuvinte vin și ideile frumos expuse în prefață, de unde mai aflăm și lucruri importante despre locul desfășurării evenimentelor, avându-l ca protagonist pe micul Ionuț, apoi ne sunt expuse câteva date istorice, precum și clarificări privind Sărbătorile de iarnă și obiceiurile aferente lor, așa cum se întâlnesc ele în satul Mitoc din Republica Moldova.

   Un alt exercițiu asemănător cu cel al scrierii amintirilor este acela de a reda în scris, atât cât este posibil, doar emoțiile trăite, reconstruind și reinterpretând peisajul, folosind protagoniști și întâmplări din actualitate. Să încerci să retrăiești anii copilăriei prin ochii unui copil contemporan și al realităților sociale cu care se confruntă el acum. Acesta este primul impuls pe care ți-l induce cartea prin capitolul „O zi de școală online”. Generația matură de azi privește (încercând să înțeleagă) schimbările produse într-un timp atât de scurt și cum se raportează copiii înșiși la aceste noi realități. Adulții sunt curioși de cum își trăiesc cei mici copilăria, comparând chiar și involuntar cu modul în care ei înșiși au trăit-o.

   Se aduce în primplan încă de la început situația dificilă, aceea de pandemie, prin care trece omenirea în anul 2020, acesta fiind și contextul în care Ionuț își desfășoară activitățile școlare și extrașcolare, adaptându-se din mers la noile modalități de predare și învățare, la noile cerințe privind izolarea socială, fiind acum în vizită la bunicii lui din satul Mitoc.

    Noul și vechiul sunt foarte frumos împletite de tânăra autoare care cunoaște foarte bine acele meleaguri, fiind cele care i-au găzduit ei însăși copilăria. Mai mult, fiind o bună cunoscătoare a „graiului moldovenesc”, Victoria Ceban găsește oportun să pună în valoare cuvinte și expresii („Avea inima cât o pâine.” p. 74) specifice zonei, unele având origini rusești și necunoscute publicului larg din România.

   În carte se regăsesc și multe schițe în creion, dar și imagini frumos colorate, acestea fiind tot opera Victoriei, dovedind prin aceasta că deține mai mulți talanți pe care a ales să-i înmulțească. „Până și cocoșul pare mai bucuros.” (p. 41) Dar nu doar el, ci fiecare cititor al cărții va deveni mai bucuros, fie că e bunic, fie că e părinte, fie că e cel căruia i se adresează într-adevăr această carte, copilul.

Cristian Stănciulescu

Tübingen,

01.01.2022