Ia, să vă povestesc ceva!
O făcui de pomină! Bine că nu sunt la sat, altfel mă știa toată lumea.
Cred că mâncarea de aseară, combinată cu un pahar de vin cu bulbuci, nu i-a priit trupșorului meu, așa că pe la orele zero, trecute de fix, mă luă atât de subit un dor de plimbare, de aer, de răcoarea nopții, de lună plină și cer înstelat.
Zis și făcut, dacă tot mersei afară, încălțai și adidașii, doar așa, să fiu mai lejer. Dacă tot îi luai, zisei să și alerg un pic, vorba ceea: „să s-așeze!”
Buuun! Toate la locul lor până mă dezmeticii eu o țâră și văzui că nu eram singur. Nu știu cum făcui dar trezii tot orașul, deși încercai să fiu cât mai discret chiar și pe scările blocului.
Am mai alergat eu așa prin oraș și pe străduțe, dar nu s-a sinchisit nimeni să mă bage în seamă până în noaptea asta mare.
Dom`le, dar ce spectacol! Unii aclamau și aplaudau încă înainte să mă vadă, unii aruncară cu artificii, alții cu petarde, cei mai în vârstă îmi urară de bine, ani mulți și fericiți, cică să alunec bine, „guten Rutsch!”
Deși le explicai că nu e nicio competiție și nu câștigai vreun loc pe podium, ei nimic, șampanie după șampanie, bere după bere, invitație după invitație, care mai de care să-mi ofere. Dacă nu știam să refuz, mai de rușine, mai de frica antibioticelor, mai de greață valaho-danubiană, cred că și în buzunare îmi puneau șampanie.
Nici n-am știut că am atâția frați și surori; cu toții mă strigară Bruder. Bine, unii mai răutăcioși îmi ziseră „alter Schwede”. N-ai cu cine, niște țărani! Le precizai că nu sunt nici bătrân, nici suedez, ei însă nu pricepură nimic. Cred că vedeau deja aureola boreală de la atâta șampanie.
Punctul culminant fu când două echipaje de poliție mă opriră și nu doar că se arătară foarte interesați și grijulii de cum mă simt, ori de consumai ceva dăunător, ori dacă inspirai ceva toxic, ori dacă am obiecte contondente la mine care m-ar putea răni în caz că alunec prea tare, dar îmi făcură și poză, că uitai buletinul acasă, îmi cerură adresa și dădui și autografe. Ei nu intrară la selfie cu mine, cică nu erau aranjați cum se cuvine. Ce oameni cumsecade!
În fine, una peste alta, trebuie să concluzionez că niciodată nu am avut așa o alergare încât să bucur toată făptura.
Atâtea artificii nu s-au dat nici la campionatele olimpice.
Sunt un răsfățat!
Cristian Stănciulescu-Bârda
Tübingen, 01.01.2024
PS: Poza nu știu a cui este și nici unde e făcută. 🙂
