Am câștigat dimineața
După luni de zile, poate un an, m-am trezit din nou la trei și jumătate. Am avut din nou acel sentiment că am viața în mâinile mele, că sunt stăpân pe mine și pot decide ce fac și cum fac. Am avut acel sentiment de vindecare în suflet, acel sentiment de așezare pe care începi să-l simți atunci când ai trecut de o perioadă grea, de o situație dificilă și lași totul în urma ta și mergi mai departe, îți vezi de viață.
Am avut multe zile în care nu am mai putut câștiga în fața dimineților, astfel am pierdut și zilele, căci „ziua bună se cunoaște încă de dimineață”. Atâția ani am reușit să câștig în fața dimineților, am câștigat bătălia cu toate vocile care mă țineau în urmă, dar la un moment dat am clacat, mi-am pierdut calea, m-am rătăcit pe cale și am orbecăit pe întuneric, pe întunericul neștiinței și al disperării.
Doamne, nu m-am mai rugat demult ca astăzi, ca în această dimineață în care, deși am dormit doar trei ore, mă simt odihnit și plin de viață și motivat și dornic să trăiesc, să o iau din nou și din nou de la capăt și să-mi repun viața pe un făgaș normal.
Am clacat din cauza „gurii lumii”. Cât de slab! Da, am fost, și poate că încă mai sunt, vulnerabil în fața părerii și validării celorlalți, pentru că așa am fost crescut, iar acest lucru s-a întipărit profund în felul meu de a fi. Mai mult, nu am dorit să rănesc pe nimeni în viața mea, nici măcar să supăr pe cineva, dar tocmai persoane pe care le iubeam foarte mult și pe care le respectam foarte mult, au ales să se comporte ca și cum aș fi cel mai rău intenționat om de pe pământ. Acest lucru nu doar că m-a durut, dar m-a aruncat într-o depresie, într-o tristețe permanentă și de o intensitate foarte mare.
E cumplit acest sentiment, al rănirii sufletești, când simți că nu mai ai la cine să strigi și între timp te-ai îndepărtat și de Dumnezeu și simți rușine să te reîntorci chiar și la El. De aici la deznădejde nu mai e mult.
Există un călugăraș care s-a pus acum ceva timp să-i înjosească pe cei cu depresie și să-i acuze de lene, asta fiind depresia pentru el, lene. O abordare total greșită și periculoasă, deoarece depresivul este conștient de starea lui, dar nu poate să iasă din ea. Nu este lene, ci neputința de a ieși din acea stare. E un iad personal pe care-l trăiești cu toată luciditatea. Știi ce trebuie să faci, știi ce ai de făcut, dar nu poți să te urnești din loc, e cu totul altceva de cât lenea. Când ți-e lene, nu vrei să faci ceea ce știi că trebuie să faci.
Nu mi-am propus să fac o analiză aprofundată a ceea ce simt acum și prin ceea ce am trecut, ori încă trec, ci am vrut să marchez acest moment, această zi în care am recâștigat lupta cu împotrivirile dimineții.
E răcoare. A plouat. Muzica e superbă pe fundal. E încă întuneric beznă afară, dar în cameră e semi-întuneric datorită ecranelor. Sunt la masa mea de lucru, masă la care am scris trei cărți, aproape cinci dacă iau în calcul și manuscrisele în lucru la ora asta. La această masă am construit un imperiu din imaginația mea. Aici am construit website-ul, pagina de facebook, librăria online, aici am scris, aici am învățat, aici mi-am descărcat sufletul, aici am plâns, fie de bucurie, fie de durere. La această masă am creat lucruri mărețe, inimaginabile pentru mine cu câțiva ani în urmă.
Azi e o nouă zi și un nou început. Pune, Doamne, mâna Ta, să fie un început bun!
Cristian Stănciulescu-Bârda
Tübingen, 13.09.2023
