Să o iau de la început?
Îmi este foarte greu să mă reapuc de scris după ce am făcut o pauză foarte mare. Acest lucru îmi dovedește încă odată cât de importantă este disciplina în fiecare domeniu, ori, altfel spus, consecvența.
În zilele în care mi-am scris cărțile, mă chinuiam, uneori, în cel mai curat sens al cuvântului, să scriu, dar indiferent dacă aveam idei, ori nu, indiferent dacă aveam dispoziție, ori nu, mă puneam la masă și scriam. Aveam o normă anume pe zi, câteva sute de cuvinte, dar scrise zilnic s-au adunat într-un mănunchi de câteva zeci de mii, iar de aici până la cuprinderea lor între coperțile unei cărți nu a mai fost mare lucru.
Mi-am ieșit din mână, cum se zice, iar acum mă silesc să scriu ceva, doar ca să-mi redau drumul „la condei”.
Mi-e rușine, deoarece simt că scrisul meu nu este nici pe departe așa de bun precum al adevăraților scriitori.
Mi-e rușine, deoarece vocabularul meu nu este atât de complex precum al altora.
Mi-e rușine, deoarece cred că încă nu am învățat să pun virgula cum trebuie.
Mi-e rușine, considerând că mă repet de multe ori în paginile scrise.
Mi-e rușine, gândindu-mă că am fost pus la zid și executat pentru propria-mi carte, iar acest lucru s-a întâmplat în cel mai fericit moment, ori cel puțin ar fi trebuit să fie fericit.
Mi-e teamă să mai public din nou. Am făcut acest lucru de trei ori și de fiecare dată am avut câte o dezamăgire. Desigur, eu sunt vinovat pentru că am avut așteptări de la cine nu trebuie, dar este demoralizator când ești rănit de persoane dragi, tocmai pentru un lucru pe care tu îl consideri frumos și le împărtășești bucuria realizării lui.
Mi-am pus nădejdea în oameni, iar apoi am descoperit că oamenii sunt altfel față de cum credeam eu. Poate că eram prea credul, prea naiv, considerând că toți se bucură pentru mine. Din păcate nu a fost așa, iar acest lucru a constituit o experiență tristă.
Mi-am pierdut motivația de a mai scrie.
Pentru ce?
Cristian Stănciulescu-Bârda
Tübingen, 02.09.2023