Prefață la cartea „Ghidul Învingătorului”
Să stăm oleacă la povești, eu zic, înainte să te înhami la jugul lecturării acestui jurnal în mișcare, ori ghid (nesistematic) al învingătorului.
Se spune că un cetățean, de etnie simpatică, a fost întrebat cu mulți ani în urmă de controlor dacă are bilet de autobuz. Răspunsul a sunat astfel: „Nu prea!”. Cam așa este și această carte. E un fel de jurnal, dar nu prea. E mai mult o colecție de gânduri răzlețe, unele cu legătură între ele, altele chiar repetându-se sub o formă sau alta, dar fiecare putând fi luat și comentat separat, având „autonomie”.
Am căutat să extrag de-a lungul timpului tot ce-i mai bun dintr-o anumită experiență, ori dintr-o întâmplare. Unele concluzii am apucat să le și pun în practică, altele au rămas doar lecții învățate, dar consider că unele au și ceva bun în ele și pot fi date mai departe, poate o să ajute și pe altcineva să nu facă aceleași greșeli ca și mine, ori să anticipeze unele rezultate mai puțin dorite. Nu susțin că sunt original în fiecare gând, desigur că ai mai auzit multe din informațiile pe care le vei întâlni în această carte, ori poate sunt gânduri pe care le ai și tu în minte. S-ar putea totuși ca o reîmprospătare a lor să-ți fie de mare folos. Poate că este exact ceea ce aveai nevoie acum, în această perioadă gri a umanității.
Cred că acum se cere de la noi să fim într-adevăr învingători. Cred că această criză provocată de virusul Corona trebuie sub orice formă transformată într-o șansă, altfel am pierdut în fața lui. Probabil pierderile vor fi oricum mari, imense, și nu doar financiare, ci mai ales umane; răni adânci vor rămâne în sufletele noastre, iar suferința va fi și ea pe măsură și nu se va încheia odată cu trecerea crizei. Frica ce se răspândește mai repede ca virusul însuși provoacă la rândul ei multe victime. Astfel stând lucrurile, sunt convins că nu ne rămâne decât să ne reorganizăm, să strângem rândurile, să punem neuronii la treabă și să facem tot ceea ce este posibil pentru a nu ne lăsa înfrânți, ci pentru a ieși învingători.
De multe ori a fost nevoie ca cineva să fie rănit pentru a învăța să se ferească, a trebuit să sufere pentru a învăța să se bucure, a pierdut pentru a învăța să câștige și, fiind sinceri, de cele mai multe ori nu apreciem vremea bună decât atunci când e furtună, ori e frig. Abia atunci tânjim după soare. Această criză ne pune pe gânduri și ne dezvăluie cât de fragilă era bucuria noastră, cât de fragilă era siguranța noastră, cât de fragili suntem, punându-ne încrederea în ceea ce ne înconjoară, uitând că bucuria adevărată nu e în lucruri, ci în sensuri. Bucuria vieții nu ține de „a avea”, ci de „a fi”. Orice poziție socială am avea, oricât de bine căpătuiți am fi, dacă sufletul ne e pustiu am pierdut, suntem învinși.
Nu, nu susțin să rămânem săraci. Nu susțin să nu luptăm pentru un trai mai bun, departe de mine acest lucru, important e sensul pe care îl dăm acțiunilor noastre și scopul final pe care vrem să-l atingem. Îți spun verde-n față: dacă scopul vieții noastre nu transcende lumea aceasta, am pierdut; dacă roadele acțiunilor noastre și acțiunile noastre sunt gândite doar pentru a ne sluji nouă înșine, am pierdut; dacă nu reușim să trecem peste împotrivirea minții noastre și să acceptăm faptul că orice ni s-ar întâmpla este spre binele nostru, am pierdut. Exemplele pot continua.
„A învinge” cu adevărat, în accepțiunea gândurilor expuse în acest ghid, nu înseamnă a câștiga mărire, slavă deșartă, laude, ori a câștiga în detrimentul altuia, ci, nădăjduiesc, a alege Adevărul în detrimentul adevărului personal, a alege să pui în valoare darul primit, talantul tău. Că acest talant e mai mic, ori mai mare e irelevant, important e să nu-l îngropi de frica furilor, de frica „crizelor”, de frică.
*
Nu sunt complicat la vorbă, nu știu să mă joc prea mult cu cuvintele (sic!), dar învăț, chiar dacă am îmbătrânit puțin, îmi place să învăț mereu. Uit, cu siguranță uit mai mult ca tine, mai mult ca toți colegii mei, dar asta nu mă împiedică să învăț mereu ceva nou. Nu doar că-mi umplu timpul, dar îmi aduce și o oarecare motivație. Am ales să învăț și a-mi scrie gândurile care mă vizitează din când în când. Nu am pretenția de a fi catalogat ca scriitor prin asta, deși nu ar fi rău, eu doar am ales să scriu ceea ce aș fi uitat cu siguranță altfel.
Cu toții avem gânduri, cu toții avem o voce interioară cu care vorbim zi de zi, poate clipă de clipă, ori care ne vorbește, ne ține prelegeri, ne îndrumă, ori ne critică. Uneori e conștiința noastră, alteori doar ego-ul nostru, ori cine știe ce altă „entitate” capabilă de a ne transmite aceste gânduri. Sf. Maxim Mărturisitorul numea gândurile bune „vizite îngerești”, anghelofanii. Ei, e tare greu să le pui în diverse categorii. Mă mulțumesc deocamdată să le pot privi așa cum sunt, să le dau viață, să le materializez, ori să le încarnez, transcriindu-le.
La un calcul destul de simplu, dorindu-mi să mai trăiesc vreo 50 de ani pe acest pământ – așa să dea Dumnezeu! – mi-am dat seama că mai am vreo 18000 de dimineți de trăit. Dimineți pe care le primesc în dar. Dimineți care-mi aduc de fiecare dată noi oportunități, noi șanse, o nouă viață. Ce poate fi o dimineață dacă nu o nouă șansă la viață? Ai fost aproape mort câteva ore și deodată revii la viață, plin de energie, odihnit, gata de luptă. Ce mare binecuvântare sunt diminețile! Încerc de ceva vreme să le prelungesc. Sunt foarte valoroase. O dimineață câștigată face mai mult decât întreaga zi ce-i urmează, și nu de puține ori.
Dacă reușesc să scriu un gând la fiecare 18 dimineți, la sfârșitul vieții voi avea 20 de volume a câte 50 de gânduri. E mult? E puțin? Nu sunt în măsură a cântări, dar sunt convins că în aceste 1000 de gânduri se va găsi și ceva bun. Cu siguranță va fi și multă maculatură, până la urmă e un exercițiu continuu pe care aleg să-l practic și, precum în sport, e nevoie de multe, multe repetiții până apare acea „perlă”, acea reușită, dar fără acele repetiții nu va apărea niciodată.
Sunt multe diminețile în care pedalez spre serviciu, ori spre alte destinații și e un timp pe care îl petrec cu mine însumi și cu prietenii mei virtuali. Stăm mult de vorbă și din discuțiile noastre mai răsare câte un subiect demn de transpus în scris. Nu de alta, dar altfel se uită. Da, acest volum este gândit pe bicicletă, în timpul navetei spre și dinspre serviciu.
O mie de dimineți, o mie de gânduri în care aleg perspectiva învingătorului. Astfel doresc eu să mulțumesc pentru ele, transcriindu-le și dându-le mai departe.
Te invit să lecturezi primul volum, primele 50 de încercări sub deviza: Ia de coarne, dă-i pedală! Nu poți deveni învingător dintr-o dată, ci, consider eu, cu pași mici. Îți ofer câteva exemple de astfel de pași, ei putând lua mult prea multe forme. Nu scriu spre laudă, m-am lecuit de asta când am publicat prima carte, ci scriu ce simt și cum simt. Poate mă voi răzgândi cândva asupra unor puncte de vedere, poate voi găsi alte sensuri mai profunde, nu neg acest lucru, ci de abia aștept acel moment.
Cu siguranță realitatea socială se va schimba rapid și poate unele aspecte menționate în acest volum nu vor mai fi actuale peste puțin timp. Poate unele concluzii nu sunt cele mai reușite, necunoscând toate datele unei probleme, de aceea, te rog, rămâi critic.
Pe drumul vieții ascultă-ți inima, ia-ți rațiunea cu tine și alege să învingi!
Cristian Stănciulescu-Bârda
Tübingen, 29.10.2020
