Speranța moare ultima. Roby, protagonistul cărții „Primește-mi inima!” semnată de Cristian Stănciulescu, ne amintește cât de important este să sperăm până în ultima clipă și să luptăm pentru dragoste chiar și atunci când totul pare să fie în zadar. Autorul ne introduce în intimitatea simțămintelor unui tânăr care face tot ceea ce îi stă în putință pentru a cuceri inima femeii iubite, evocând totodată importanța virtuții camaraderiei într-o lume a individualismului. Personajul narator Cris, cel mai bun prieten al lui Roby, ne relatează un scurt și intens episod din viața amicului său, accesând straturile cele mai profunde ale conștiinței printr-o fină analiză filosofică a lumii noastre.
„Primește-mi inima!” ne dezvăluie atât experiența introspectivă a naratorului Cris – care ne călăuzește în universul intim al prietenului său – cât și cea a lui Roby alături de care vom călători spre iubita lui, Beatrice. Cris nu este doar confidentul lui Roby. El ne ajută să-l cunoaștem și să-l înțelegem și mai bine pe cel din urmă.
După o absență misterioasă, Roby apare într-o seară la ușa lui Cris. Acesta va asculta răbdător povestea prietenului său. El plecase în alt oraș să ofere un exemplar din cartea sa femeii care îl inspirase s-o scrie. Deși Roby știa că Beatrice, pe care nu o mai văzuse de câteva luni, nu-i împărtășea sentimentele de iubire, spera totuși să atingă o coardă a inimii acesteia prin cartea pe care o scrisese. Dar oare cum va reacționa Beatrice? Aceasta este întrebarea care îl mistuie atât pe Roby cât și pe cititor pe întreg parcursul poveștii. Firul narativ al lui Cris se împletește astfel cu cel al călătoriei lui Roby către femeia iubită; călătorie dublată de o sinceră introspecție ce gravitează în jurul iubirii sale neîmpărtășite.
Îl descoperim astfel pe Roby ca pe un tânăr emotiv, crescut în mediul modest al satului; un tânăr pe care societatea modernă zbuciumată l-ar eticheta simplu ca introvertit, dar cu o lume interioară extraordinar de bogată și o putere creativă reflectată în propria dimensiune a imaginației sale, dimensiune intitulată Annoris. Descoperim un tânăr sincer, pregătit să-și închine viața iubirii, atât în forma ei profană cât și divină. Roby ne împărtășește toate speranțele, temerile și visele sale pe care cu toții le avem: speranța de a fi acceptat de persoana iubită, teama de a fi respins, teama de eșec, visul unei familii și a unei vieți în tihnă. Roby se luptă totodată cu propriile sale gânduri, cu proprii demoni, din nou o ipostază în care orice om se poate regăsi. Roby, prin raționamentul său, nu este sofisticat și nu are nici stofa eroului puternic și neînfricat, dar este, indubitabil, eroul propriei sale vieți, devenind un exemplu de stoicism. Roby nu este perfect, fiind un personaj credibil tocmai prin slăbiciunile sale pe care și le recunoaște și prin gândurile aproape obsesive îndreptate către Beatrice. Roby este prototipul omului obișnuit ceea ce face ca lectura să fie confortabilă și revigorantă, povestea nefiind însă lipsită de un suspans mocnit și de o serie de învățăminte – oferite de perspectiva analitică a personajului – care ne îndeamnă la reflecție.
Condeiul sensibil, cu o nuanță romantică, al autorului Cristian Stănciulescu, oferă cititorilor care își deschid inima o lucrare ce, prin fragilitatea emoțională a rândurilor, insuflă o forță nebănuită.
Recenzie by Wallachian Voice
