Eveniment ATORG-Heidelberg
8-10 iunie 2019
Fiecare dintre noi are o frică, ori mai multe. Unii recunosc acest lucru, alții nu. Unora le este ușor să vorbească despre frica proprie, altora le este aproape imposibil, considerând că și-ar descoperi o slăbiciune, fiindu-le chiar frică să vorbească despre frică. Unii dintre noi au ales să lupte cu propriile frici. Unii au învins, unii încă mai luptă, unii au renunțat, alții își adună puterile pentru o nouă bătălie.
Frică, angoasă, anxietate, teamă, fobie, grijă, paranoia etc. Iată, cuvinte, unele sinonime în aparență, tot astfel fiind și folosite în viața de zi cu zi, însă fiecare purtând cu sine o altă nuanță, o altă intensitate, un alt înțeles al fricii. Vorbim de frică ce are un obiect, ori fără obiect, cea din urmă fiind mult mai profundă și dăunătoare, fiind închipuită. Vorbim de afectul frică, de frica subînțeleasă și absolut normală, ca un impuls de autoapărare, dar vorbim și de frică dusă la extrem, din neatenția noastră, ori din presiunea socială, ori putem vorbi de o boală. Putem vorbi de frică moștenită genetic, de frică formată din conflictele dintre generații, de frica de a nu fi acceptat, de a nu fi apreciat etc. etc., dar chiar și de frica de a-ți fi bine.
Deși frica este privită, în general, ca ceva negativ, putând fi și o depresie, ea poate fi și o șansă, dacă la un moment dat o acceptăm, o analizăm din toate punctele de vedere, cerem ajutorul acolo unde suntem depășiți de situație și astfel începem lupta împotriva ei. De multe ori victoria e cu mult mai aproape de noi decât ne imaginăm.
Este cert că frica nu ne ocolește, însă modul cum ne raportăm la ea este definitoriu în ceea ce privește hotărârile importante din viața noastră. Ne lăsăm conduși de frică, astfel vom și lua hotărârile. De multe ori pierdem trenul vieții, pierdem, poate, cea mai frumoasă șansă, nu pentru că nu am fi capabili de ea, ori nu am merita-o, dar ne este frică să acceptăm acea schimbare în viața noastră. Ne este frică, uneori, nu de schimbarea în sine, ci chiar de noi înșine în noua postură, preferând zona noastră actuală de confort.
Iată doar câteva din aspectele pe care Doamna Prof. Dr. Cristina Benga le-a abordat în conferința „Frica și deciziile vieții” din Heidelberg, în cadrul întâlnirii locale ATORG. Doamna Prof. Benga a propus o abordare științifică a fricii, din punct de vedere psihologic, medical și social, completând însă aspectele teoretice și cu exerciții practice, în care participanții la eveniment au avut ocazia să se confrunte cu situații reale de luare a deciziilor, ori să-și descopere modul de raportare la realitățile sociale prin diferite teste.
Aceste aspecte au fost completate, în partea a doua a evenimentului, cu aspecte duhovnicești privind frica, mai exact cu aspecte privind „frica la părinții filocalici”. Și aici lucrurile nu sunt nici ușoare, nici puține, nici de nelăsat. Părinții filocalici s-au ocupat îndelung cu toate aspectele vieții omenești, iar frica era, desigur, un punct important al preocupărilor lor. Vorbim și aici de o frică „bună” și o frică „rea”. Vorbim și aici de frică în luarea deciziilor, ori făcând abstracție de frică. Din frică putem începe urcușul nostru duhovnicesc, dar tot din frică putem și cădea de pe scara virtuților. Sf. Maxim Mărturisitorul vorbea chiar de frica de Dumnezeu ca fiind de două feluri. Prima este frica de Dumnezeu ca Judecător aspru, o frică provenită din conștiința încărcată de păcate, o frică de pedeapsă, care dispare odată cu pocăința. Iar a doua este frica, ori cutremurarea, în fața slavei, măreției lui Dumnezeu, frică provenită din iubirea de Dumnezeu și care nu piere niciodată.
Frica are mii de fețe, mii de măști: „Chiar și-n spatele unui zâmbet se poate ascunde o frică”; „Sunt persoane care nici nu mai pot îmbrățișa, de frică să nu fie iarăși rănite”; „Foarte dureros e atunci când efectiv, de frică, întoarcem spatele persoanei care ne aduce darul său, indiferent în ce constă acest dar”. Pr. Prof. Daniel Benga
În cadrul evenimentului ATORG din Heidelberg au mai avut loc un tur al orașului, vizitarea celebrelor ruine ale castelului din oraș, o drumeție dinspre Koenigstuhl spre orașul vechi, iar în a treia zi au mai avut loc încă o vizitare a orașului și a unei mănăstiri benedictine din apropiere, Benediktinereabtei Stift Neuburg.
Simpozionul a fost completat foarte frumos și de un program liturgic, participanții având șansa de a se ruga împreună, de a sluji împreună, aducând laudă și mulțumire lui Dumnezeu, în cadrul Sf. Maslu, al Acatistului Maicii Domnului și al Sf. Liturghii.
Un eveniment deosebit de frumos, organizat ca la carte în cele mai mici detalii, la care au participat aprox. 70 de persoane, eveniment ce a lăsat, cu siguranță, o amprentă în sufletul fiecărui participant, printre care și subsemnatul. Sunt locuri de care te atașezi doar datorită frumuseții lor, însă, pentru mine cel puțin, Heidelberg se numără de acum și printre locurile unde m-am îmbogățit cu ceva, unde am reîntâlnit prieteni, am cunoscut oameni noi, oameni frumoși, dar am și legat prietenii noi. Mai mult, a fost o bucurie să văd rodul muncii organizatorilor, știind din „culise” efortul pe care l-au depus.
Mulțumiri Pr. Paroh Ioan Călin Iușan, domnișoarei Daniela Ghigeanu, domnului Marius Călin și tuturor celor implicați, pentru găzduire, ospitalitate, primirea atât de călduroasă și pentru calitatea evenimentului. Nădăjduiesc că e doar prima ediție!
De ce am mers eu la eveniment? Cred că mi-e frică să spun!
Slavă Domnului pentru toate!
Cristian Stănciulescu-Bârda
