Energie fără limite

24.03.2020
De multe ori îmi pun întrebarea de ce mă simt atât de obosit atunci când e nevoie să fac ceva ce nu ține de muzică, sport, ori alte activități creative. De exemplu tot sunt îndemnat de șefa mea să mă apuc de niște cursuri pentru pregătire profesională. Poate mi-ar fi de folos, dar, deși sunt conștient de valoarea lor, nu pot să mă apuc de lucru. Le văd ca pe o corvoadă, ca pe ceva ce o să mă sleiască de toate puterile, ba chiar mă întristez, gândindu-mă să stau așa în fața hârtiilor cu informații și să asimilez niște lucruri pe care nu știu dacă le voi pune în practică vreodată și pe care, cu siguranță, le voi uita, dar care îmi vor aduce o diplomă în plus. Oare, chiar am nevoie de ea? Mai am o plasă de diplome…
E un paradox și aici. E o contradicție între ceea ce simți și ceea ce crezi că e bun. În alte condiții aș fi spus că e bine să-ți asculți inima, dar acum ceva mă reține și sunt convins că acesta e un moment în care partea ta rațională trebuie să fie un pic mai hotărâtă, mai rece, mai promptă. Nu este vorba de a se opune căii inimii, de a o contrazice grosolan, ci doar de a-i da o direcție nouă pentru sentimentele ei. Acum e timpul ca rațiunea doar să creeze calea, ambientul, în care să se desfășoare mai apoi inima. Întotdeauna am propovăduit un echilibru între vocea inimii și cea rațională
Nu e complicat ceea ce zic dar să ne aducem aminte de un proverb destul de cunoscut în ziua de azi: „Pofta vine mâncând”. Nu știu dacă este o producție a neamului românesc, ori este împrumutat, dar adevărul conținut este de o mare valoare. O să analizez în continuare câteva aspecte, așa cum le văd eu, cu siguranță tema este mult mai vastă.
În primul rând, nu poți să simți poftă, să ai poftă, de ceva ce n-ai mâncat niciodată în prealabil, ci doar curiozitate, ori frică de a încerca acel fel de mâncare. Din moment ce corpul tău nu a avut niciodată contact cu un aliment, nu știe ce se ascunde în el, ce poate să-i ofere acel ceva și de aceea nici nu-l cere. Cum spuneam, poate e doar curiozitatea de a încerca ceva nou pentru că arată bine, e plăcut la vedere etc. Cred, în schimb, că această mașinărie a noastră, numită corp, știe să ceară instinctiv acel aliment pe care îl cunoaște și de care, la un moment dat, are nevoie, aceea fiind pofta pentru care tu, ca individ, nu depui nici un efort. E un bonus natural.
În al doilea rând, și asta este nuanța care mă preocupă acum, există și o poftă care apare în timpul mâncatului, în timpul acțiunii. Aceasta mă duce cu gândul la faptul că această poftă poate fi cultivată, poate fi educată, fiind valabilă și când e vorba de alte acțiuni, putând profita foarte mult de pe urma ei. Deoarece pofta aduce cu sine și un fel de pasiune și o emoție puternică, atunci actul în sine nu mai este perceput ca un consumator de energie, ci din contră ca unul care produce energie, care produce bună dispoziție.
Nu este greu să citesc acele hârtii, nu este greu să învăț, să studiez. Nu este greu să fac inventarul în depozit. Nu este greu să-l ajut pe colegul de serviciu, chiar dacă știu că două zile a tras chiulul. Nu, nu este greu, greu este să-mi alung acel sentiment negativ din interiorul meu și să redefinesc acea împotrivire. Să nu mai fie o împotrivire spre a face, ci o împotrivire spre a nu face. Este aceeași împotrivire, însă căile sunt diferite, rezultatul este diferit
Din moment ce o să mă împotrivesc înverșunat lui „a nu face”, îmi rămâne o singură alternativă: a face. Făcând, voi începe să simt, voi începe să am emoții în legătură cu acel act, cu acea acțiune, voi începe să văd progresul, voi începe să cresc și astfel se creează emoții din ce în ce mai puternice, apare „pofta” de acea acțiune, iar pofta ascunde și un pic de dor în ea. Și nu mă refer acum la acea poftă pătimașă, la pofta patimii, ci la pofta ca bucurie de a face un anumit lucru. Atunci când găsești bucurie într-o îndeletnicire, energia nu se termină niciodată, pentru că faci ceva ce acum îți place.
Gândește, acționează, dorește!